săgeată către inimi frânte .

Aveam o falsă impresie că am făcut minuni cu izolarea, conservând ca la muzeu cu o atenţie deosebită amintiri care să-mi ţină cald în nopţile reci.  Nopţile reci au trecut, amintirile au ramas,  doar că nu mă mai încălzesc cu nimic;  memoriile nu-s altceva decât trecutul şi mă situez într-un prezent atât de nestatornic şi viu ...
Dintr-o biată scânteie de chibrit m-am aprins si nu după bietul chibrit care a ars la minut, m-am aprins cu o poftă de viaţă încât simt o foame fizică astrală şi total necunoscută.
Asta pe de o parte, pe de altă parte nu am simţit niciodată o încantare enormă în a vedea oameni străini, să simt o nevoie obsesivă să comunic cu ei banalităţi până de curând... se pare că propriul meu corp nu mă mai ascultă în pragul serii. 
Da, a venit vara şi categoric am ieşit din hibernare!  Nu am o piele calitatea întâi cu tot farmecul ei de piele catifelată de femeie, însă mă simt al naibii de bine în pielea mea!


PS: Nu pierzi nimic iubind, nici măcar timp (pentru cei critici şi suspicioşi) doar îl înfumuseţezi! Atunci când cazi, ştii deja cum e să fii jos, te odihneşti acolo unde eşti, şi când te simţi pregătit, te ridici fără să te mai împiedici în acelaşi loc, deşi nu imposibil e dificil să te răneasca acelaşi lucru de două ori. Şi apoi... ce nu te omoară te face mai puternic (subscriu sincer acestei zicale din popor).