România, te iubim! :*

   nici nu ştiu care este motivul pentru care sunt aşa mândră că trăiesc în România dupa ce am văzut tot felul de discriminări la adresa românilor. şi totuşi încerc să văd partea plină a paharului. s-ai făcut site-uri, bloguri mai bine sau nu plătite cu tema " de ce nu iubim România!" , dar contrariul mai puţin. Deci de ce iubim România ?!
-are oameni de valoare; vreau să zic... după criza asta în majoritatea ţărilor populaţia ar fi nimicita, şi românii noştri au rămas aici.
-suntem nişte oameni bogaţi din punctele de vedere ce contează cu adevărat.
-avem nişte băuturi extraordinare (palinca din Ardeal, vinul )
-avem locuri de valoare
şi lista ar putea continua. că oamenii se cam pierd din lipsa de bani şi apar mereu acuzaţii, e trecător. 
IUBESC ROMÂNIA DE ALTĂDATĂ, DE ACUM, ŞI CEA CARE VA FI ÎNTOTDEAUNA !

frică

aş putea să îmi repet tiparul respectiv la nesfârşit. să urlu că sunt fericită, să încerc să îl demonstrez, că..în fond...dacă nu simt (şi nu simt ) nu mă ajută cu nimic. lipsa de afecţiune devine şi mai profundă, şi timpul trece aşa rapid, şi suntem cu toţii aşa solitari şi chefless, aşa de trişti şi fără motivaţie încât nu dau timp iubirii să se nască şi să crească . omul nu poate trăi doar la nivel animalic, creând şi rupând relaţii după cum îi dictează instinctul sau dorinţa. Iar dacă o face se dezumanizează, se degradează. 

Câteodată mă culc târziu pentru că mai stau puţin să visez.

Ce s-a întâmplat cu visele noastre
puse la uscat pe sârma de secunde?
Cine le-a dat voie să-şi deschidă
aripile spre cerul de vară?
Cum au ajuns pierdute printre
stelele fierbinţi de septembrie coaptă?

Cine le-a dat drumul?

a mai trecut o toamnă după toamnă, şi tot aşa vreo zece ani la rând.

toamnă şi la mulţi ani mami.

:)

La sfarsitul unei alte veri, cel mai ciudat nu e ca oamenii nu se schimba niciodata, ci cum unele lucruri nu se schimba niciodata, cum pot ele sa ramana asa cum erau "atunci", si nu conteaza - nu conteaza cat timp a trecut, nu conteaza cat a durut, nu conteaza de cate ori "au luat sfarsit", nu conteaza alte brate si alte buze, alte cuvinte sau sentimente, alte dezamagiri sau alt an.

săgeată către inimi frânte .

Aveam o falsă impresie că am făcut minuni cu izolarea, conservând ca la muzeu cu o atenţie deosebită amintiri care să-mi ţină cald în nopţile reci.  Nopţile reci au trecut, amintirile au ramas,  doar că nu mă mai încălzesc cu nimic;  memoriile nu-s altceva decât trecutul şi mă situez într-un prezent atât de nestatornic şi viu ...
Dintr-o biată scânteie de chibrit m-am aprins si nu după bietul chibrit care a ars la minut, m-am aprins cu o poftă de viaţă încât simt o foame fizică astrală şi total necunoscută.
Asta pe de o parte, pe de altă parte nu am simţit niciodată o încantare enormă în a vedea oameni străini, să simt o nevoie obsesivă să comunic cu ei banalităţi până de curând... se pare că propriul meu corp nu mă mai ascultă în pragul serii. 
Da, a venit vara şi categoric am ieşit din hibernare!  Nu am o piele calitatea întâi cu tot farmecul ei de piele catifelată de femeie, însă mă simt al naibii de bine în pielea mea!


PS: Nu pierzi nimic iubind, nici măcar timp (pentru cei critici şi suspicioşi) doar îl înfumuseţezi! Atunci când cazi, ştii deja cum e să fii jos, te odihneşti acolo unde eşti, şi când te simţi pregătit, te ridici fără să te mai împiedici în acelaşi loc, deşi nu imposibil e dificil să te răneasca acelaşi lucru de două ori. Şi apoi... ce nu te omoară te face mai puternic (subscriu sincer acestei zicale din popor).